Romanian National Security

Fericirea este asociată cu patriotismul, mai ales în țările sărace

Organizația Gallup a chestionat 1.000 de oameni din 128 dintre cele circa 198 de țări ale lumii (încă mai există dispute înte unele țări privind suveranitatea, cum ar fi între China și Taiwan, așa că nu poate fi stabilit un număr exact), pe care i-a întrebat de venit, de satisfacția privind locul de muncă și care sunt părerile lor asupra propriei vieți și a țării în care trăiesc. Analiza a arătat că sentimentele pozitive privind națiunea sunt corelate cu o imagine pozitivă asupra propriei vieți în cadrul acelei națiuni, informează Livescience.

Această legătură a fost prezentă pe întreg globul, însă s-a dovedit mai strânsă în cazul țărilor mai sărace și non-occidentale. „Îi auzi pe politicieni spunând: ‘Trăim în cea mai tare țară din lume’, iar oamenii se bucură”, spune Mike Morrison, autorul studiului, doctorand la Universitatea din Illinois, SUA. Această idealizare pare să percuteze cel mai bine în rândul persoanelor cu o situație financiară precară, a observat studiul.

Indivizii cu venituri reduse și cei din țările sărace ar putea găsi în patriotism o formă de consolare în vremuri grele, spune Morrison. Totodată, oamenii din țările non-occidentale par să fie mai puțin individualiști decât vesticii, așa că ar putea primi sentimente pozitive din partea colectivității. Respondenții occidentali și cei mai bogați au asociat mai strâns fericirea cu factori individuali, printre care sănătatea, satisfacția privind locul de muncă și standardul de viață.

Studiul demonstrează că nu doar caracteristicile individuale, ci și cele care țin de societate pot influența fericirea, se pronunță și co-autorul cercetării, Ed Diener, care se ocupă cu studiul fericirii tot la Universitatea din Illinois. „Mai mult decât atât, caracteristicile societale devin mult mai importante în instalarea fericirii atunci când viața oamenilor nu este strălucită”, spune el. „Asta ar putea explica de ce naționalismul, loialitatea fanilor sportivi și religiozitatea pot fi foarte puternice în cele mai grele vremuri”.

Presa din septembrie 1940

Patriotismul și mândria națională la români

In cel mai recent studiu al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie, “Patriotismul la romani”, procentul tinerilor cu varste de sub 35 de ani care se declara patrioti este depasit de al celor care spun ca sunt patrioti doar intr-o mica masura.

Astfel, potrivit studiului, 45% din tinerii sub 35 de ani se considera patrioti intr-o mai mica masura, in timp ce 40,9% accepta aceasta autoidentificare maximala. Raspunsurile sunt  interesante, prin comparatie, cu cele ale varstnicilor, care se considera patrioti in proportie de 73,3%. Pe langa asta, potrivit rezultatelor sondajului, aproape 69% dintre romani nu pot numi niciun politician patriot, in timp ce 20% cred ca nu stiu niciun patriot. Cei care au numit totusi pe cineva, il considera pe Alexandru Ioan Cuza cel mai patriot roman din istorie, in proportie de 18%.

“Rezultatele sunt acestea poate pentru ca sondajul a fost facut in zilele de dupa sarbatorirea Unirii. Nicolae Ceausescu se plaseaza pe pozitia a opta, iar Eminescu este singurul om de cultura care se insereaza in compozitia de domnitori sau oameni de stat. Totusi, 32% dintre romani nu pot da niciun exemplu, astfel incat aceasta lipsa de raspuns s-ar plasa pe primul loc, daca am privi eminamente dintr-un punct de vedere cantitativ”, a explicat sociologul Vasile Dancu.

Raportul de cercetare complet îl puteți descărca de la linkul de mai jos.

IRES – Patriotismul la români

Fără ajutorul României, Hitler nu ar fi atacat Rusia

În iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde, care, deşi se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute de sovietici ca un aliat vasal al Germaniei naziste. La întâlnirea dintre cele două părţi, un microfon „uitat” deschis de către radioul naţional din Finlanda îl va înregistra pe Hitler având o discuţie neprotocolară cu mareşalul Mannerheim. Principalul subiect l-a constituit războiul contra URSS, dar şi importanţa strategică pentru Wehrmacht a României.

Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii  ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în campania din vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a fost  de a scurge prin negocieri această perioadă,  am fost  de puternici  răspundem acestor pretenţii de şantaj.  Pretenţiile erau pur şi simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (…)

Războiul drapelelor în Har-Cov

Aşa cum scria Jurnalul Naţional în urmă cu ceva timp “de cum intri în judeţele Harghita şi Covasna ai impresia că de fapt eşti în altă ţară, mai precis în Ungaria. Şi asta nu pentru că nivelul de trai pare unul mai mare sau că starea drumurilor este mai bună, ba din contră, ci pentru faptul că pe mai toate sediile de instituţii, fie ele publice sau private, sunt afişate steagurile ţării vecine de peste Tisa sau mai nou un aşa-zis steag secuiesc”.

Trebuie însă ştiut faptul că legea interzice arborarea de steaguri care nu sunt ale vreunui stat, iar cele care re­prezintă alte state, în speţă, Un­ga­ria, se pot arbora doar în anumite con­diţii, respectiv “Pe teritoriul Ro­mâ­niei drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul na­ţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite de au­to­ri­tă­ţile administraţiei publice locale”, se arată în art. 6 din HG nr. 1157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României.

Tonul la arborarea aşa-zisului steag secuiesc l-a dat primăria co­munei Ciumani, care a arborat textila secuiască încă din 2005. Au conti­nuat primăriile din municipiile Gheor­­gheni şi Miercurea-Ciuc. Trebuie spus că un astfel de steag al se­cuilor se află chiar şi în sala de şedinţă a Consiliului Judeţean Harghita. De anul trecut, mai precis de pe data de 15 martie (Ziua Ungariei), drapelul secuiesc a fost “proclamat” drept steag al judeţului Harghita. Ca urmare a acestei acţiuni, trei organizaţii civile româneşti din Topliţa (judeţul Harghita) acuză Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de complicitate cu Consiliul Judeţean (CJ) Harghita. Acuzaţia vine din partea Fundaţiei Culturale “Dr. Miron Cristea”, Radio Ardealul şi Asociaţia “Glasul Că­li­manilor”, după ce reclamaţia lor privind arborarea steagului secuiesc pe clădirea CJ Harghita, dar şi în sala de şedinţă a instituţiei, adresată CNCD, a avut rezultat negativ. Cauza a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, unde în urmă cu câteva zile a avut loc primul termen de judecată, care s-a încheiat extrem de rapid printr-o amânare solicitată de CJ Harghita.

Organizaţiile civile româneşti consideră că drapelul secuiesc, “proclamat” de autorităţile har­ghitene drept steagul judeţului, este un simbol “monoetnic”, şi “un simbol al separatismului teritorial-etnic”, care discriminează românii care trăiesc pe aceste meleaguri. Astfel, la începutul anului trecut au înaintat o petiţie CNCD, în care arătau că “proiectul de steag şi gonfalon pentru judeţul Harghita (în ianuarie 2010, când a fost înaintată petiţia, steagul judeţului era doar în fază de proiect – n.r) reprezintă doar comunitatea de maghiari, nu şi comunitatea de români din judeţ“.

Legat de acest caz, vicepreşedintele Fundaţiei Culturale “Dr. Miron Cristea”, prof. Ilie Şandru, ne-a de­cla­rat că s-au văzut nevoiţi să se adreseze Curţii de Apel Târgu-Mureş, având în vedere că, în opinia lor, există o complicitate între membrii Consiliului director al CNCD şi CJ Harghita. “Există complicitate între membrii Consiliului director al CNCD şi CJ Harghita, nici nu poate fi altfel din moment de CNCD este condus numai de indivizi care aparţin minorităţii maghiare”, a spus Ilie Şandru. În legătură cu punctul de vedere al Ministerului Culturii şi Pa­trimoniului Naţional de Istorie a României, vicepreşedintele fundaţiei a afirmat că şi ministrul Culturii are parte în această complicitate. “Din moment ce Ministerul Culturii este condus de un membru marcant al UDMR, cred că şi ministrul Culturii are parte în această complicitate“, a afirmat Ilie Şandru. Acesta este de părere că “drapelul respectiv, deşi a fost numit drapelul judeţului, este steagul secuiesc, care nu are ce căuta într-o sală a CJ”.

Desigur, toată această mascaradă de a arbora, de a expune, steagul Ungariei sau pe cel secuiesc în sau pe instituţiile publice se petrece sub ochii letargici ai prefecţilor udemerişti din cele două judeţe. Desigur că arborarea celor două drapele străine României insuflă un sentiment de nesiguranţă ce­tăţenilor loiali acestei ţări. De­sigur că nesancţionarea lide­rilor UDMR care comit astfel de acţiuni au darul de a-i determina şi pe alţii la comiterea unor ac­ţiuni cu un caracter vădit an­ti­românesc. Desigur că numai aşa se explică faptul că la Miercurea-Ciuc stră­zile ce poartă numele unor importante personalităţi ale culturii ro­mâne sunt schimbate cu denumiri maghiare, culminând cu re­centa demonstraţie de a-l inter­zice pe Mihai Eminescu. Desigur că liderii UDMR din zonă încalcă legea cu bună ştiinţă şi aplică propriile norme, bineînţeles antiromâneşti, acreditând ideea de autonomie teritorială.

Horia Sima, opozantul uitat al lui Ceauşescu

La începutul anului 1991, printre „liderii de opinie” antiguvernamentali se iscase o nouă controversă, cauzată de refuzul autorităţilor de a-i acorda viză de intrare în ţară fostului rege Mihai, cu ocazia Sărbăto­rilor de iarnă. S-au reaprins discuţiile despre contribuţia exilului, în frunte cu fostul suveran, la prăbuşirea re­­gi­mului comunist. Însă doar perso­na­li­tăţile aşa-zise democratice erau va­lorizate pentru propaganda din afara graniţelor împotriva lui Ceauşescu. Despre legionari, şi în primul rând despre „comandantul” lor Horia Sima, nu se sufla o vorbă. Nu era de bine să se aducă în dezbatere vocile liderilor „fascişti”. Cu toate că la acea vreme Sima încă mai trăia, în Spania. Iar printre opozanţii onoraţi de socie­tatea civilă erau şi foşti simpatizanţi sau membri ai Mişcării legionare.

Horia Sima se afla în exil din 1941, când a fugit din ţară cu ajutorul ger­manilor, după rebeliunea le­gio­na­ră din 21-23 ianuarie acel an. Personaj destul de controversat, Sima se afla la al doilea exil. În perioada 1939-1940 fugise în Germania, fiind în conflict cu regimul lui Carol al II-lea. În împrejurări nu foarte clare, Horia Sima ajunsese şef al Mişcării legionare în toamna anului 1938, înainte cu câteva săptămâni de asasinarea „titularului de drept”, Corneliu Codreanu. Unii camarazi l-au acuzat că „pusese umărul” la moartea „Căpitanului”, pentru a prelua şefia organizaţiei, însă nu s-au dovedit niciodată aceste supoziţii.

Sima intrase în Mişcarea legionară în 1927, pe când era student la Facultatea de Litere din Bucureşti. După absolvire a fost profesor de liceu în mai multe oraşe din Banat, devenind şef le­gio­nar al acestei regiuni în 1935. La alegerile din decembrie 1937, judeţele din Banat s-au clasat foarte bine, făcându-l pe Sima unul dintre cei mai eficienţi lideri locali. Dictatura lui Carol al II-lea, instaurată în februa­rie 1938, l-a prins deci pe Horia Sima pe „val”, fiind integrat în organismele de conducere din ilegalitate. Foarte abil şi puţin cunoscut la Bucureşti, a reuşit să scape de sub urmărirea po­liţiei, organizând în toamna anului 1938 câteva atentate la siguranţa sta­tului, pentru a compromite regimul regelui Carol. Nu a decis de capul lui organizarea acestor acţiuni, însă, după ce Codreanu a fost asasinat din cauza potenţialului terorist al Miş­cării, Sima a fost făcut, în cadrul organizaţiei singurul responsabil.

După refugiul în Germania din ia­nuarie 1939, Horia Sima a coordonat reorganizarea Mişcării legio­nare în ţară. A fost în legătură şi cu asasinii primului-ministru Armand Călinescu, „pedepsit” pentru moartea lui Corneliu Codreanu. În vara anului 1940, Carol al II-lea a decis să joace „cartea legionară”, pe fondul tensiunilor externe, tratând cu Sima, prin interpuşi, intrarea legionarilor în guvern. Suveranul credea că şeful Mişcării avea suportul naziştilor, atâta timp cât stătuse aproape doi ani la Berlin. Carol al II-lea s-a înşelat, însă l-a legitimat indirect pe Horia Sima, care a intrat pentru patru zile în guvernul Gigurtu.

În septembrie 1940, când Ion Antonescu a venit la putere cu sprijinul naziştilor, Sima a fost asociat la şefia guvernului, ca lider al Mişcării legionare. Cei doi nu s-au înţeles, iar în ianuarie 1941 conflictul s-a purtat în stradă, prin tentativa de lovitură de stat a legionarilor. Germanii l-au scos totuşi pe Sima din ţară, pentru a avea un mijloc de presiune împotriva lui Antonescu. Şeful legionarilor s-a comportat însă rebel, fugind în decembrie 1942 în Italia, în speranţa că Mussolini îl va ajuta să-i ia puterea lui Antonescu. Dictatorul italian l-a returnat în Germania, fiind internat în lagăr, până la 23 august 1944. Ulterior, naziştii au organizat un guvern de exil la Viena care să se opună Executivului de la Bucureşti, sub conducerea lui Sima, fără nici o influenţă în ţară.

După război, s-a ascuns o vreme în Italia, iar în momentul tensionării relaţiilor dintre sovietici şi americani a fost contactat, în condiţii neelucidate, de statele occidentale, pentru a contribui la „sabotarea din interior” a regimului de la Bucureşti. Sima a coordonat antrenarea unor echipe de legionari, care au fost paraşutaţi în ţară pentru misiuni de spionaj şi susţinere a luptătorilor din munţi. Din cauza condiţiilor internaţionale, proiectul nu a luat amploare, fiind abandonat după moartea lui Stalin.

Sima, împreună cu legionarii din „tabăra” sa, a fost extrem de activ în exil pe teren publicistic. Pe lângă opera memorialistică, acesta a avut şi o bogată contribuţie gazetărească, mai ales în revista „Ţara şi Exilul”. Horia Sima a fost la fel de critic la adresa lui Nicolae Ceauşescu ca şi personalităţile exilului democrat. Spre exemplu, în 1968, când Europa occidentală era la „picioarele” lui Ceauşescu pentru poziţia în problema Cehoslovaciei, Sima trăgea un semnal de alarmă faţă de natura comunismului în România. Într-un articol publicat în septembrie 1968 în revista „Ţara şi Exilul”, el făcea o cri­tică severă a preşedintelui român, susţinând că Nicolae Ceauşescu nu era decât un „vânător” de imagine: „Declaraţiile de politică externă făcute în ultimii ani de Ceauşescu şi alţi conducători ai partidului şi pre­zen­tate în Occident sub titlul de «eman­cipare» şi «rebeliune» nu sunt în realitate decât o copie fidelă a de­cla­raţiilor făcute cu anterioritate re­fe­ritor la aceleaşi subiecte in­ter­naţionale, începând din 1955, de către fruntaşii sovietici.

 

Sursa: Jurnalul Național

Înlocuirea termenului “rom” cu “țigan”, avizată de Senat

Potrivit iniţiativei legislative, care a primit un raport favorabil din partea membrilor celor două comisii, cu zece voturi “pentru” şi trei voturi “împotrivă”, în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoanele de etnie romă/ţigănească denumirea utilizată va fi cea de ţigan/ţigancă.

În iniţiativa legislativă a deputatului democrat-liberal se mai arată că atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă.

Deputatul motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul “rom” generează confuzie pe plan internaţional.

“Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = “ţara briţilor, a englezilor”; Mauretania = maur + (et)ania = “ţara maurilor”, deci România = rom + ania = “ţara romilor”. E incorect. Se creează o falsă direcţionare”, susţine Prigoană în motivaţia propunerii legislative.

Membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisiei pentru egalitatea de şanse, întrunite în şedinţă comună, au adoptat, cu şapte voturi “pentru”, trei voturi “împotrivă” şi o abţinere, un amendament al preşedintelui Comisiei pentru egalitatea de şanse, Olguţa Vasilescu (PSD), potrivit căruia atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului “ţigan” ar urma să fie sancţionată conform legislaţiei în vigoare.

În timpul dezbaterilor din comisii, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a susţinut că acestă iniţiativă legislativă trebuie să fie adoptată.

“Nu se poate susţine ideea că vrea Consiliul Europei sau că vrea altcineva, de vreme ce ţări ale Consiliului Europei îi denumesc pe ţigani «ţigani», şi nu «romi» şi nu cred că au de gând să dea o lege prin care să îi numească altfel decât aşa cum îi numesc acum”, a subliniat el.

Senatorul PSD Elena Mitrea a spus, la rândul său, că revenirea la denumirea “ţigan” ar îndrepta o greşeală şi că nu este normal ca denumirea “rom” să fie asimilată cu România.

Senatorul independent Constantin Cibu a susţinut şi el iniţiativa lui Silviu Prigoană. El a spus că Parlamentul a făcut o greşeală, “datorită toleranţei”, atunci când când a introdus obligativitatea folosirii termenului “rom”, astfel încât s-a ajuns ca denumirea unei ţări să fie asimilată cu denumirea unei etnii, “cu toate consecinţele negative”.

Academia Română a transmis Guvernului că termenul “ţigan” reprezintă “numele corect al acestei populaţii transnaţionale”.

“În multe ţări din spaţiul european este utilizat fără nicio restricţie un cuvânt având aceeaşi origine, respectiv aceeaşi evoluţie a semnificaţiei cu lexemul românesc: ‘tsiganes’ în franceză, ‘zingari’ în italiană, ‘Zigeuner’ în germană, ‘tzigani’ în rusă şi polonă, ‘cigany’ în maghiară, ‘ciganin’ în bulgară şi sârbă, ‘cigano’ în portugheză, ‘zigenare’ în neerlandeză”, se arată în adresa Academiei Române către Guvern.

“În Ţările Române, încă de la prima atestare a romilor, din 1385, semnalată tot în documentele unei mânăstiri, Vodiţa, termenul ‘aţigan’, care a devenit mai târziu ‘ţigan’, desemna o stare socială, aceea de rob, nicidecum etnia”, se spune în adresa transmisă Guvernului de către Ministerul Culturii.

Frica de a te declara român în Ucraina

Situaţia românilor din Basarabia istorică (Odessa, Ucraina) este “alarmantă” deoarece autorităţile ucrainene duc o politică dură de asimilare, a declarat marţi seara secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

„Securitatea mă căuta în fiecare an”

Tania Barduk (de 24 de ani) este originară din zonă, primul raion la frontiera cu România. A venit la facultate în Bucureşti deşi părinţii au sfătuit-o să se ducă în Moldova “ca să nu avem probleme”.

De ce ar avea cineva vreo problemă că Tania învaţă în România? “În fiecare an veneau cei de la Securitate şi mă întrebau ce o să fac după facultate”, spune Tania, care a terminat între timp Facultatea de Drept.

Studenta visa să îşi ia dubla cetăţenie dar “mi-a fost teamă la început că dacă fac asta nu mai pot să merg la părinţi”.

“Când mă urc pe deal, de acasă, văd România”, spune Tania, dar la ea acasă pluteşte o “teamă” să vorbeşti româneşte, să te declari român, “să ai legături cu România”.

„Am jurat să distrug imperiul sovietic”

Fostul premier moldovean, Mircea Druc, spune că la 18 ani a făcut un jurământ, acela să “distrug Imperiul Sovietic”. “Am reuşit”, am supravieţuit şi dacă vreţi şi voi să supravieţuiţi, le spune Druccâtorva zeci de moldoveni şi ucraineni care îl ascultă înmărmuriţi, “trebuie să juraţi, aici, acum, că veţi lupta pentru identitatea românilor”.

Ce crede Druc despre românii din Basarabia? “Avem atâtea istorii că ne rătăcim în ele, trebuie să ne facem un plan şi să negociem cu ucrainenii în forţă”.

„M-a bântuit o întrebare”

Prezent la lansarea unui volum despre situaţia dramatică a românilor din sud-vestul Basarabiei (Bugeac), Tomac, originar din zonă, a spus că “m-am întâlnit şi eu cu multe din problemele prezentate în acest volum”. Cartea “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie” susţine că românilor din Basarabia le este distrus sistematic învăţământul în limba maternă, bisericile ortodoxe sunt o raritate, sărbătorile româneşti sunt interzise.

“La ultimul recensământ sunt doar 700 de români declaraţi în această zonă. De ce doar 700 au avut curajul să înfrunte duritatea funcţionarului ucrainean, care într-un mod absolut brutal răspunde unui român care vrea să se declare ca atare că nu există rubrica cu identitatea? Ştiu cazuri concrete. De aici apare problema cu moldovenismul”. Moldovenismul se referă la faptul că ucrainenii îi consideră pe românii din Basarabia istorică că sunt moldoveni.

“Situaţia este alarmantă”, a adăugat secretarul de stat român, potrivit căruia politica promovată de Stalin este dusă mai departe. “Este o politică internă de desnaţionalizare şi de asimilare a populaţiei româneşti”, a declarat Tomac, în opinia căruia “realitatea este extrem de sumbră şi dură”.

„Copil fiind, tata îmi spunea că Rusia încearcă să ascundă de români adevărul. Mereu m-a apăsat această întrebare. Care e adevarul pe care ruşii îl ascund? Mi-am dat seama că Moscova şi Kievul aplică un dublu standard împotriva românilor”, a mai povestit Tomac.

 

Sursa: Adevarul.ro

Codreanu #4

Nunta lui Zelea Codreanu